Carpaţii româneşti fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcţia generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate şi structură. Rezistenţa Platformei Ruse le-a impus Carpaţilor la formare o direcţie de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcţie modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Altitudinea medie a Carpaţilor este de circa 1.000 m, înălţimile maxime depăşind rar 2500 m (în Bucegi, Munţii Făgăraşului, Parângului, Retezatului, Rodnei). În Carpaţii Occidentali, înălţimile culmilor coboară frecvent sub 800 m (în Munţii Codru-Moma, Pădurea Craiului, Banatului etc). Lăţimea sistemului muntos carpatin pe teritoriul României variază între 120 km (în Munţii Rodnei) şi 70 km (în Munţii Parângului).
Carpaţii sunt caracterizaţi prin prezenţa unor numeroase depresiuni intramontane şi văi transversale, totale sau parţiale (Dunărea, Jiul, Oltul, Râul Bistriţa, Mureş, Crişul Repede, etc.)
Potrivit deosebirilor geomorfologice şi geologice, lanţul carpatic românesc se împarte în trei mari unităţi morfotectonice:
- Carpaţii Orientali - cu 3 grupe mai mari şi 40 de grupe montane, care sunt distincte morfologic, geofizic şi geografic:
- Carpaţii Meridionali - cu 4 grupe mai mari, subdivizate în 23 de grupe montane, ce sunt distincte geografic:
- Carpaţii Occidentali - cu 3 grupe mai mari, împărţite la rândul lor în 18 grupe montane distincte morfologic, geofizic şi geografic:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu